Salut! Hai să luăm o pauză de 2 minute pentru a ne reaminti împreună ceva important! În toată această mişcare continuă, acest ciclu repetitiv muncă-acasă, zile lucrătoare-weekend, lunile se rostogolesc ca un bulgăre de zăpadă, dar cele mai importante momente pe care le putem trăi sunt cele alături de familie şi prieteni şi fiecare clipă trebuie apreciată la adevărata sa valoare.
Timpul petrecut cu membrii familiei este esenţial pentru întărirea legăturilor familiale, crează amintiri plăcute, are un rol activ în dezvoltarea armonioasă a copilului şi în creşterea încrederii în sine şi nu în ultimul rând, ţi-aduce beneficiul de a te elibera de stres.
O ieşire cu prietenii? Spune da acum! Nu numai că te scoate din cotidian, dar este o ocazie perfectă să reînnozi legăturile, să îţi aduci aminte câte lucruri aveţi în comun, să râzi şi să te bucuri de viaţă aşa cum meriţi!
Noi, cei de la CURAT MURDAR, ne-am propus să ne facem din prânzul de duminică în familie o tradiţie, dublată de bucuria petrecerii zilei făcând numai activităţi plăcute, fie că vorbim de ieşit în parc cu familia şi animalele de companie, o sesiune de shopping sau o bere rece şi un pahar de vin cu amicii. Îţi recomandăm să faci şi tu la fel. A doua zi te vei simţi mai energic şi dornic de a începe o nouă săptămână!
Aşa că haide să fim cu toţii puţin egoişti şi să ţinem duminicile numai pentru noi şi cei importanţi din viaţa noastră!