Sezonul alergiilor

(poză)

Curăţenia este importantă pentru sănătatea noastră fizică, cât şi spirituală.

Ştersul prafului şi o curăţenie rapidă săptămânală este bună pentru a trece cu bine peste iarna grea şi friguroasă, însă nu trebuie să te mulţumeşti doar cu atât atunci când primăvara bate la geam şi sezonul alergiilor începe. Toate acele zone neglijate cu regularitate pot deveni medii propice dezvoltării de bacterii şi acarieni, care te vor impacta negativ şi îţi vor declanşa alergiile.

Păstrarea unei case curate este de mare importanţă, întrucât alergiile şi astmul sunt influenţate de agenţii externi, din mediul înconjurător reaminteşte Dr. Purvi Parikh, alergolog şi imunolog din cadrul ONG american Allergy&Asthma Network. În afară de ameliorarea simptomelor alergiilor, activitatea de curăţenie este strâns corelată cu nivelul scăzut al problemelor mentale şi nivel scăzut de stres şi anxietate.

De aceea este foarte important să ne îngrijim, atunci când ne apucăm de curăţenia generală de primăvară, şi de spaţiile închise, strâmte, de regulă uitate din casa noastră.

(poză)

Covoarele

Dacă ţi-a intrat în obişnuiţă să aspiri şi cureţi mocheta cu regularitate, iată că uneori evităm să facem aceleaşi lucruri şi când vine vorba de covoare. Fie că sunt mari, grele şi dificil de curăţat, fie că sunt mici, uşoare şi impresia este că este suficient să le scuturi din când în când, covoarele sunt la fel de susceptibile, ca şi mocheta, acumulării de praf şi murdărie suficient de mică pentru a părea invizibilă. Covoarele mari trebuie aspirate şi ele săptămânal sau bilunar şi curăţate tradiţional, pe o suprafaţă verticală, cel puţin de 2 ori pe an. Covoarele mici trebuie la fel să primească atenţia ta, mai ales cele din bucătărie şi baie, care sunt în linia întâi când vorbim de bacterii acumulate pe petele de grăsime şi pe stropii de apă de la vasul de toaletă. Pentru a-ţi uşura de la început munca, asigură-te că îţi vei aşeza în aceste două camere covoare mici lavabile la maşina de spălat. Ideal ar fi ca aceste covoare să fie spălate lunar şi uscate natural, la soare, nu în uscătorul de rufe.

(poză)

În spatele/dedesubtul electrocasnicelor mari

Electrocasnicele mari, precum frigiderul, aragazul şi maşina de spălat, sunt celebre pentru cantitatea de praf şi mizerie care se adună, cât şi pentru dificultatea cu care se curăţă în jurul şi dedesubtul lor. De asemenea, există mari şanse să găseşti, dacă vei căuta cu atenţie, şosetele dispărute sau bucăţi de mâncare întărite. De aceea, este important ca la început de sezon al alergiilor, şi în general odată per anotimp, să muţi, împreună cu un prieten sau membru al familiei, aceste electrocasnice mari şi să aspiri şi dezinfectezi suprafeţele din spatele şi dedesubtul lor.

(poză)

Dormitorul

Dormitorul este camera care trebuie ţinută exemplar de curată când vine vorba de alergeni şi acarieni, având în vedere faptul că cel mai mult timp, în propria locuinţă, în această cameră se petrece. Dacă ne-am format un obicei săptămânal de a aspira şi spăla pe lângă pat, este la fel de important să ne îngrijim şi de cadrul patului şi noptiere, să spălăm lenjeria şi feţele de pernă săptămânal, aerisit şi aspirat salteaua lunar, aspirat şi spălat pe sub pat de asemenea săptămânal. Numai aşa poţi preveni pe cât posibil acumularea de praf şi acarieni nedoriţi.

(poză)

Coşul cu rufe murdare

Dacă avem grijă să spălăm hainele murdare din coşul de rufe de fiecare dată când acesta se apropie de plin, nu acelaşi lucru putem spune şi despre însuşi coşul de rufe. Deseori este uitat când ne îngrijim de mobilierul şi suprafeţele din baie şi, cu timpul, acesta acumulează mirosuri şi germeni nedoriţi, datorită conţinutului pentru care a fost creat, cel de haine transpirate, murdare. Este una din acele sarcini care nu îţi ia mai mult de 2-3 minute, dar care merită din plin. Ştergerea temeinică a coşului cu rufe minim lunar va contribui la obiectivul general – o casă curată, dezinfectată şi parfumată.

(poză)

Coşul de gunoi

Iată încă un exemplu de obiect deseori neglijat, deşi sarcina sa este tocmai de a ţine înăuntru lucruri murdare şi urât mirositoare. Datorită conţinutului, coşul de gunoi este unul din obiectele cele mai predispuse a fi cadru de înmulţire a bacteriilor rezistente şi a ciupercilor încăpăţânate. De aceea este important minim o dată pe lună să îl spălăm bine, bine, cu apă şi săpun şi frecat cu o perie, stropit cu dezinfectant şi clătit, apoi lăsat la uscat înainte de a-l aşeza înapoi la locul său sub chiuvetă.

(poză)

Tocătorul

Dacă tot suntem în bucătărie, să nu uităm să menţionăm şi mult folositul tocător din lemn. Chiar dacă se ştie bine că lemnul are proprietăţi antibacteriene, acesta este poros şi trebuie curăţat cu regularitate pentru a preveni bacteriile şi mizeria să se acumuleze în tăieturile de pe tocător, care vor conduce eventual şi la mirosuri neplăcute. Pe lângă clasica spălare cu apă şi săpun după fiecare folosire, este recomandat ca măcar o dată pe lună să curăţaţi tocătorul folosind două articole des folosite în bucătărie: sare şi lămâie; tăiaţi o lămâie pe jumătate şi folosiţi partea cu pulpă pentru a freca lemnul, peste care aţi presărat în prealabil sare grunjoasă, folosind mişcări circulare. Apoi clătiţi şi lăsaţi la uscat.

(poză)

Nu uitaţi şi de…

În concluzie, aţi cam înţeles care ar fi locurile şi obiectele ce trebuie curăţate cu aceeaşi prioritate cu care faceţi şi restul de treburi casnice sau cum să gândiţi ca să le găsiţi şi singuri. Pentru a ne asigura că totuşi vă mai dăm câteva ponturi, nu uitaţi şi de

  • Filtre (schimbaţi cu regularitate sau ori de câte ori este necesar filtrele pentru purificatoare de aer şi apă, filtre pentru aparat de aer condiţionat etc.)
  • Telecomandă (curăţaţi des telecomenzile pentru TV, aer condiţionat, sistem home video etc. întrucât acestea sunt din plastic, bază foarte bună pentru înmulţirea bacteriilor)
  • Ecrane tactile (Smart Phone, tabletă, ecran tv, monitor laptop etc. – Toate aceste ecrane tactile sunt pline de amprente, care sunt uleioase, şi adună murdăria şi praful dimprejur şi necesită dezinfectare regulată, chiar zilnic, pentru a împiedica să preluăm înapoi pe degete murdăria, atingându-le după ce ne-am spălat pe mâini)

Alegeţi să fiţi nişte luptători în această bătălie continuă cu alergenii şi germenii şi nu lăsaţi garda jos – sănătatea voastră depinde de asta!

Ți-a plăcut articolul?

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on linkedin
LinkedIn
Share on pinterest
Pinterest

Lasă un comentariu

Firmă de curățenie

Cine suntem noi?

CINE SUNTEM NOI? Suntem o companie în plină dezvoltare, cu o echipă eficientă şi unită, care oferă servicii de curăţenie complete cu profesionalism, seriozitate şi

Vezi detalii »
Cum îţi curăţăm eficient geamurile, oglinzile și faianța?
Cum îţi curăţăm cu aspirare performantă casa?
Cum curăţăm eficient canapele, mochete, covoare și tapițerie?
Curățarea cu aburi este sănătate curată, dezinfectează și scoate pete de...
Ai nevoie de echipamente dure pentru utilizare extrem de dură într-un mediu deosebit? Noi suntem cei care vom duce la îndeplinire planul de lucru şi pentru asta avem cel mai bun aparat de curăţare cu înaltă presiune fără încălzire de la Karcher.
Cu ce echipament curăţăm eficient spațiile de birouri?
Pe noi, bărbaţii, ne încearcă un sentiment de mândrie atunci când reparăm ceva sau când ne facem de lucru cu uneltele prin casă...
Cum îţi lustruim parchetul cu emulsii speciale?